Intrebari si raspunsuri

Pentru ca ceea ce încerc să fac să vină în ajutorul tuturor categoriilor de pacienţi, care doresc să beneficieze de avantajele pe care le prezintă acupunctura, am să prezint totul sub forma unui dialog pacient-medic (întrebări frecvente formulate de pacient la prima consultaţie).

Întrebări frecvente

1. Care sunt principiile acupuncturii ? Ce este Qi biologic ? Ce este simbolul Dao şi principiul binar Yang – Yin ?

buda Ca să înţelegem ce este acupunctura şi de ce este ea atât de importantă am să amintesc că omul aparţine Universului, istoriei sale. El face parte din cele 2% din masa sa totală reprezentată de elementele „grele” înscrise în tabelul lui Mendeleev. Restul este format din hidrogen (3/4) şi Heliu (1/4). În afara acestui Univers „material” există un alt Univers imens de radiaţii.
Pentru fiecare particulă de materie (proton sau neutron), în Univers există milioane de particule de radiaţii (fotoni).
Ceea ce determină organizarea materiei sunt forţele de atracţie şi de respingere, energia internă şi cea externă a moleculelor.
Primordial este, deci, scheletul energetic prezent sub o formă condensată în cei 46 de cromozomi care caracterizează specia umană. Acest schelet reprezintă o mică parte din scheletul energic universal, din care face parte şi cu care se află într-o interdependenţă absolută. La acest schelet energetic se referă bazele bioenergetice ale acupuncturii în cadrul cărora cercetătorii au reuşit să descifreze legile care guvernează dezvoltarea vieţii, factorii care concură la dezvoltarea normală a proceselor energetice, precum şi cei care pot să modifice echilibrul energetic fiziologic.
LAO ZI spunea că „a cunoaşte aceste legi şi a le urma, înseamnă viaţă; a le ignora şi ale călca înseamnă moarte – moartea trecând prin boală.
Cât priveşte Qi, acesta poate fi tradus ca „Fluxul a ceva care este sursa energiei vitale a vieţuitoarelor”. În textele ideogramatice chineze referitoare la acupunctură, simbolul Qi apare de numeroase ori în contexte diferite şi cu semnificaţii diferite.
G.S. DE MORANT (1935) l-a tradus sub formă de energie.

yin-yangQi biologic înseamnă în acelaşi timp scheletul energetic al corpului, dar şi sursele externe de energie care întreţin procesele vitale. În acest sens, există un Qi – Yang şi un Qi – Yin, două forme de existenţă a energiei, una pozitivă, alta negativă. Aceste forme de Qi biologic sunt numite: Yuig Qi – energie nutritivă; Wei Qi – energie de apărare; Shen Qi – energie psihică şi Zang Qi – energie ancestrală. Există un Qi normal, care caracterizează starea de sănătate şi un Qi patologic, care caracterizează starea de boală. Tot aşa există un Qi al alimentelor, Qi al aerului inspirat – toate contribuind la buna desfăşurare a organismului. Termenul Qi este inclus şi în denumirea unor puncte de acupunctură ca de exemplu: VC6 – „marea energiei”, Qihu (S13) – „poarta de intrare a energiei”; Qixue (R13) – „punctul energiei”, s.a.
Qi biologic este o reflectare sub formă de manifestare a Qi universal, cu care se află într-o relaţie obligatorie, continuă şi indefinită. Conform acestei legi, fiecare obiect, ansamblu de obiecte, fiecare fenomen, fie că aparţine lumii organice sau anorganice este rezultanţa interacţiunii dintre două componente complementare pe care chinezii le-au denimit Yang şi Yin. Această dualitate complementară, exprimată în simbolul DAO conţine, în sinusoida care desparte cele două componente, elementul sugestiv pentru trecerea reversibilă a unui element în celălalt.
Yin şi Yang nu sunt fenomene în sine, ci caracterizări ale acestor lucruri sau fenomene. Nu există un Yang sau Yin absolut, ci lucruri sau fenomene în care predomină caracteristicile Yang sau Yin. Pentru a caracteriza un fenomen drept Yang sau Yin, el trebuie să fie comparat cu un alt fenomen caracterizat Yang sau Yin. Din acest motiv ceea ce este Yang într-un sistem de referinţă, poate fi Yin în alt sistem de referinţă. Deducem că una dintre caracteristicile dualităţii Yin-Yang este relativitate determinată de mişcarea continuă a fenomenelor după cum este formulată de Heraclit în celebra frază „Pantha Rhei” – „totul curge”.
Relativitatea calităţilor Yin-Yang este legată de dinamisul continuu al celor doi termeni, un dinamism complementar, precum forţa de atracţie şi de respingere într-un atom, de alternanţă, precum ziua şi noaptea, de transformare – excesul de Yang se transformă în Yin şi invers.
Reiese că Yang are nevoie de Yin pentru a se manifesta, în timp cu Yin are nevoie de Yang pentru a acţiona, deci există unul pentru celălalt. Toate structurile psihice, fizice, materiale, sunt Yang în centru şi Yin la suprafaţă.
Această tendinţă a celor două polarităţi de potenţial diferit caută echilibrul energetic, care creează un flux energetic producând viaţă (=mişcare).

2. Ce sunt meridianele şi cum acţionează acupunctura asupra organismului?

magnoliePentru a înţelege cum acţionează acupunctura în realizarea echilibrului energetic, trebuie spus că în organism E (Energia) circulă de-a lungul unor traiecte preferenţiale numite Ying Lo (meridian). Meridianele principale, pe care se găsesc înşiruite cele 361 de puncte de acupunctură, reprezintă proiecţia externă a unor reţele energetice interne complexe, conexată la cele 5 organe Zang (Yin) şi cele 5 viscere Fu (Yang). Cunoaşterea acestei organizări are o importanţă decisivă în elaborarea diagnosticului, urmată de o logică la fel de precisă în ceea ce priveşte selecţionarea punctelor capabile să înlăture dezechilibrul energetic existent.
Pe lângă aceste meridiane principale, reţeaua energetică este mult mai complexă, cuprinzând şi meridianele secundare (vase de legătură şi vase de derivaţie) şi de organe profunde (unele cavitare, numite Fu, şi altele parenchimatoase numite Zang). Cele 12 meridiane principale reprezintă cel mai important sistem energetic de canale al organismului, de funcţia cărora este legată întreaga reţea de canale secundare.
Meridianele principale posedă un segment exterior (proiectat de piele) şi altul interior, care ajunge la organele energetice de corelaţie Yang (organe cavitare Fu), sau Yin (organe parenchimatoase Zang). Pe aceste meridiane se găsesc amplasate 361 de puncte utilizate în tratament şi prin intermediul cărora se poate acţiona atât asupra meridianului principal, cât şi asupra celui secundar. Fiecare meridian se caracterizează printr-un anumit raport în Qi (Yang) şi Xue (Yin) sau mai spus între Energie şi Sânge. Primele acţionează mai mult asupra activităţii nervoase şi psihice, celelalte mai mult asupra activităţii fizice. Cei mai mulţi autori descriu 138 de meridiane, dintre care un rol principal îl joacă cele 12 meridiane principale bilaterale şi simetrice, la care se adaugă care sunt unice. Aceste 12 meridiane sunt singurele care posedă puncte proprii.

meridianePentru o mai bună înţelegere a modului în care acţionează acupunctura prin înţeparea sau stimularea (moxibustiei) punctelor de acupunctură vom face referirea la rezultatul cercetărilor electrofiziologice dezvoltate în Laboratorul de Electrofiziologie al Clinicii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Bucureşti (Prof. C.I. Tîrgovişte în colaborare cu Ing. Prună) dar şi la prezentarea făcută în 1986 în Acupuncture, Moxibustian and Acupuncture Anesthesia – Science Press, Beijing, Zhu Zongxiang (1616), Meng Zhaowei (919-920), Gong Uihua (460) s.a. Se ştie că organismul uman este alcătuit din atomi, având o componentă centrală electropozitivă (nucleul) şi o componentă periferică electronegativă (sistemul exterior al electronilor). Moleculele care rezultă din asamblarea atomilor -macromoleculele, ţesuturile şi organele – se vor caracteriza, deci, printr-o configuraţie bioelectrică precisă.
Ştim că una din caracteristicile fundamentale ale celulei este polarizarea sa electrică în stare de repaus şi modificarea acestei polarizări în starea de activitate. După cum fiecare celulă are o activitate bioelectrică specifică, organele interne vor avea, de asemenea, o activitate electrică proprie care poate fi înregistrată sub forma unui traseu specific: EEG, EMB, EKG, etc. Practic, fiecare organ are o activitate bioelectrică care poate caracterizată ca normală sau patologică. Dacă există o homeostazie bioelectrică la nivel de celulă sau organ, în mod necesare trebuie să existe o homeostazie bioelectrică şi la nivel de organism. Aceasta din urmă ar putea fi asigurată de meridianele de acupunctură. S-a constatat, în acest sens, că meridianele şi punctele de acupunctură au la nivelul proiecţiei lor cutanate proprietăţi electrice particulare. Activitatea organelor interne se traduce printr-o pulsaţie bioelectrică, cu ritmicitate precisă care modifică numărul şi calitatea sarcinilor electrice din jur.
O creştere a numărului sarcinilor electrice (pozitive sau negative), sau, dimpotrivă o scădere a lor va fi compensată de o mişcare corespunzăoare a altor sarcini electrice aflate la o distanţă mai mare sau mai mică, faţă de organul luat în discuţie. Compensarea se face prin mişcarea sarcinilor dintr-un loc în altul pe calea mişcării rezistente electrice. Deoarece această rezistenţă electrică se înregistrează la nivelul meridianelor şi punctelor de acupuntură, mişcarea sarcinilor se va face pe aceste căi, adică pe meridiane. Din acest punct de vedere, meridianele nu reprezintă altceva decât spaţiile ocupate de lichidul interstiţial, existent între structurile cunoscute: oase, muşchi, tendoane, vase, nervi organe interne. De aici, o tulburare în activitatea unui organ poate, în urma „blocării” circuitelor care îl leagă de alte regiuni ale corpului, având drept consecinţă o acumulare de sarcini electrice (exces energetic) sau o deficienţă (insuficienţă energetică).
Introducerea unui ac de acupunctură într-un anumit punct este urmată de apariţia unui „potenţial de leziune” care este „compensat” în câteva secunde, după care potenţialul de stabilizează la o valoare „bazală” care diferă de la un pacient la altul şi de la punct la punct. Această compensare a potenţialului de leziune se realizează în mare parte prin „migrarea” sarcinilor electrice (apariţia „microcurenţilor de leziune”) către zone mai îndepărtate, care se face pe calea meridianelor acupunctură.
Înţeparea punctului de acupunctură poate induce un „potenţial de leziune”, capabil să „deblocheze” traiectul de migrare a sarcinilor electrice (meridianul) şi să compenseze deficitul sau excesul acestora.

3. Care sunt indicaţiile acupuncturii ?

Dezvoltarea şi diversificarea metodelor de cunoaştere şi comunicare au dat posibilitatea lărgirii orizontului de cunoştinţe şi în domeniul medical, permiţând cunoaşterea mai în amănunt a ceea ce presupune tratamentul cu acupunctură şi a beneficiilor acestuia. Constat, în acest sens, în ultimul flor8timp şi la noi o dezvoltare evidentă a spectrului patologic în care acupunctura este chemată să-şi aducă aportul. Dacă, în general, se apela la acupunctură, ca la o „ultimă şansă”, inventarul tratamentelor clasice fiind deja epuizat, azi apelează la această metodă tot mai mulţi bolnavi a căror patologie porneşte de la simple simptome de oboseală, până la boli foarte grave sau, pur şi simplu, din curiozitate.
Deşi boala poate fi tratată prin mai multe metode, una dintre ele va fi cea mai potrivită pentru un anume caz. După cum spune un vechi dicton, „fiecare este bolnav în felul său”, acupunctura având, la rândul ei, aria de patologie în care rezultatele sunt net superioare celor obţinute prin alte metode.
Vom enumera mai jos o parte din bolile, tulburările funcţionale, simptomele în care de-a lungul timpului acupunctura şi-a dovedit eficacitatea:
a) Afecţiuni algice:
– de origine nervoasă (nevralgie de trigemeni, nevralgie intercostală, sciatică, cefalee, zona-zoster etc),
– de origine inflamatorie (artialgii, horticolis, dureri pelviene, dureri abdominale, dureri postoperatorii etc),
b) Afecţiuni neuropsihice: nevroza astenică, insomnie, epilepsie etc.
c) Scăderea imunităţii (domeniu în care toate celelalte metode efectul este mult redus).
Pentru a avea o privire de ansamblu mai bună le voi enumera pe grupe de aparate şi sisteme:
Bolile aparatului respirator:
– infecţii ale tractului respirator superior:</br>
– rinite, faringite, sinuzită, amigdalită (tuse, dispnee, eritem);
– traheobronşite acute şi cronice,
– astm bronşic,
– TBC pulmonar (ca adjuvant în vederea grăbirii vindecării, japonezii au demonstrat importanţa acupuncturii în profilaxia tuberculozei ş.a.
Bolile cardivasculare:
– HTA, hipotensiunea arterială
– Cardiopatia ischemică cronică
– Tulburările de ritm cardiac
– Arteriopatia membrelor inferioare
– Boala varicoasă,
– Hemoroizii
– Sindromul Raynaud, etc.

Bolile digestive:
– indigestii, gastroalgii, varsături, sughiţi, balonare,
– dureri abdominale,
– diaree
– constipaţie
– ulcer gastro-duodenal
– hiperclorhidia,
– hemoroizi,
– apendicită
– dischinezia biliară
– colecistita cronică
– hepatita cronică
– alergia digestivă, etc.

Bolile aparatului urinar:
– enurezis,
– Incontinenţă urinară
– Retenţia de urină
– Oligo-anemia
– Retenţia hidrică (edem)
– Cistite
– Colică nefritică
Boli ale sistemului muscular şi osteoarticular (aici sunt incluse numeroase afectiuni sau disfunctii cu patologie diferită: autoimună, inflamatorie, degenerativă, traumatică, etc):
– disfuncţii musculare (dureri musculare spontane sau la palpare, , hipersensibilitate, hiperexcitabilitate, spasme, contracturi, tremuraturi)
– poliartrita reumatoidă (in medicina traditionala chineza PR a fost numita sindromul Bi)
– spondilita anchilopatică
– osteoartrite,
– artrita temporomandibulară,
– membru superior (umar, cot, pumn, degete, mână)
– membru inferior (şold, genunchi, gleznă, metatars)
– leziuni traumatice sau de suprasolicitare (cotul tenismenului, dureri de braţ, de antebraţ, crampă a muschilor gambei, entorsă de gleznă, fasciită plantară, tendinită achiliană)
– leziuni degenerative compresive sau retractile (B. Dupuytren sau retraţia palmare, sindromul tunelului carpian, tenosinozita stenozantă a procesului stiloid radial (B. Quervain),
– leziuni degenerative ale coloanei:
– coloana cervicală, torticolis, nevralgia cervicobranhială algodistrofia reflexă a membrului superior)
– coloana dorsală (dorsalgiile, nevralgia intercostală)
– coloana lombosacrată: lumbago, dureri sacrate, lombosciatică.
Boli neurologice:
– cefalee (temporală, frontală, occipitală, de vertex, parietală)
– migrena, nevralgia de trigemen, paralizie facială a frigore, diplapie, strabism, ptoza palpebrală, epilepsia (petit mal, grand mal, forma yack), forma psihomotrie (de lob temporal), hemiplegia (forma hipertonică (spastică), forma hipotonică (flaccidă), formă medie de accident vascular,
– paralizia extremităţii superioare şi inferioare,
– paraplegia,
– pareză de radial,
– pareză de picior,
– paraliziile din poliomielită,
– neuropatiile periferice,
– neuropatia vegetativă cardiovasculară,
– neuropatia vegetativă: digestivă, urinară şi genitală,
– tulburări de vorbire : afazia, bâlbâială.
– Parkinsonism,
Boli psihice:
– psihonevrozele (nevroze astenice şi anxioase),
– tulburări afective,
– depresii reactive şi epuizare,
– melancolia,
– ciclotimia (alternanţă de depresie cu excitaţie)
– delirul (calm şi agitat),
– schizofrenia,
– isteria,
– întârzierea mentală,
– anorexia nervoasă,
– tulburări psihice minore (trac, nelinişte, agitaţie, iritabilitate, timiditate, teamă, claustrofobie, tremurături ale mâinilor, crampe musculare nocturne, amnezie, tulburări (scăderea) memoriei, insomnie).

acupunctura2Boli metabolice şi endocrine:
– sindroamele endocrine majore (anomegalia, diabet insipid, sindromul Cushing, boala Addison etc) nu reprezintă indicaţii pentru acupunctură,
– în endocrinopatiile „funcţionale” (tulburările de menopauză, hipo sau hipertiroidism, sindromul premenstrual, hipoglicemiile funcţionale sau în hipofuncţiile secundare cum sunt cele din obezitate)
– nodulii tiroidieni cu sau fără hiper/hipotiroidism,
– exoftalmie,
– Hipoparatiroidism (spasmofilie),
– Hipogonadism,
– Sindromul de virilitate (la femei),
– Ginecomastia,
– Sindromul premenstrual,
– Tulburări de menopauză,
– Obezitate,
– Diabet zaharat,
– Dislipidemiiile,
– Hiperglicemiile,
– Hipoglicemii funcţionale,
– Sindromul de abstinenţă (fumat, alcool, morfină)

Cosmetică:
– redarea elasticitatii cutanate ( vergeturi, hipo sau hipertemie cutanata, riduri );
-edeme palpebrale;
– cearcane, hiperpigmentari cutanate, vitiligo, eczeme, eritem facial, venectazii;
– acnee juvenila;
– alergii faciale, ten uscat, transpiratii faciale în exces, dureri faciale, alopecii;
( Toate acestea, fiind obtinute prin efectul pe care tratamentul acupuncturii îl are în îmbunatatirea microcirculatii, drenaj limfatic, metabolismul celular, hipolipemiant, cresterea sau scaderea tonusului muscular, antiinflamator, antialgic, antialergic, s.a. ).

Stomatologie:
– anestezie, prelungirea efectului anestezic al medicamentelor, reducerea sau ameliorarea reactiilor adverse ale acestora + expl : alergie, etc. );
– parodontoze;
– afectiuni ale palatului dur sau moale a cavitatii bucale, ale mucoasei gingivale;
– oprirea hemoragiilor sau micsorarea riscului hemoragiilor sau micsorarea riscului hemoragic în diverse tipuri de interventii stomatologice;
– retractii, inflamatii gingivale;
– aftoza, herpes;
– nevralgii de trigemen sau faciale;
– efect antiinflamator în cazul stomatitelor, abceselor, etc.

Oftalmologie:
– miopie, cataractă, glaucom, nevrită optică, alopie, atrofia optică, fotofobia, conjunctivita,
Afecţiuni ORL:
– aftoza bucală, glosodimă, pierderea gustului, sialoree, gingivită, odontalgiile, sinuzite, rinită alergică,
– epistoxisul recidivant, anosmia, hipoacuzia, otita medie cronică, vertije, manifestări ORL în sindromul simpatic cervical superior,
Obstetrică şi ginecologie:
– sterilitate,
– amenoree, dismenoree, menstre neregulate, leucoree, prurit vaginal, prolaps uterin, herpes genital, vaginism, frigiditate, disgravidia de prim trimestru, sindromul premenstrual, naştere, etc.
– Tulburări ale aparatului genital la bărbaţi: sterilitatea şi tulburările de dinamică sexuală (impotenţa), hipertrofia de prostată, congestiile şi spasmele din zona pelviană, spermatoreea nocturnă etc.
Boli infecţioase:
– viroza căilor respiratorii cu cefalee, obturaţie nazală, absenţa transpiraţiei,
– hepatită virală acută,
– dizenterie bacilară,
– diaree infantilă,
– Furunculoza ,
– Herpes zoster,
– Poliomielita,
– Malarie,
– Sida,

Boli de piele:
– eczeme, neurodermite, acneea vulgaris, psoriazis, vitiligo, alopecia, tulburări ale secreţiei seboreice, urticaria şi edemul angioneurotic,
– în urgenţele medicale (aici acupunctura reprezintă un mijloc de depăşire a unui moment critic de suficient transportării bolnavului la spital),
– lipotimie, comă, colaps, şoc, insolaţie, febră înaltă, muşcătură de şarpe etc.
În scop anestezic, în majoritatea intervenţiilor chirurgicale, în special în cazurile cu alergie medicamentoasă. Acupunctura realizează nu numai analgezia, dar şi stabilizarea neurovegetativă a funcţiilor vitale şi, în special, a hemodinamicii generale.
În stomatologie: anestezie, inflamaţii, iritaţii ale mucoasei bucale, nevralgii.
În toate cazurile, trebuie evitată aplicarea acupuncturii într-o afecţiune care nu se încadrează în sfera ei de acţiune, dar care poate beneficia de alte tratamente.
La un bolnav aflat deja sub un tratament, trebuie avut în vedere, pe de o parte, posibila mascare a unor simptome, iar, pe de altă parte, răspunsul modificat la tratamentul acupunctic în această situaţie. Cei care urmează un tratament cronic pentru o anumită patologie (insomnie, HT etc. ), medicaţia nu trebuie suprimată. Dacă răspunsul se face resimţit după câteva şedinţe de acupunctură, dozele de medicamente vor fi mai întâi scăzute. Deseori se poate ajunge la un compromis terapeutic, aplicarea acupuncturii paralel cu scăderea semnificativă a dozelor de medicamente utilizate anterior. Ca să avem un bun rezultat, indiferent de patologie, trebuie să privim organismul ca un tot unitar şi să reuşim să facem o selecţie în cadrul metodelor medicale, utilizând ceea ce este mai bun, benefic cazului în speţă. Când tratezi o boală trebuie avută în vedere, în primul rând, eficienţa fiecărei metode în rezolvarea cazului şi nu idei mai mult sau mai puţin preconcepute (care de cele mai multe ori vin din necunoaştere) depre alte metode pe care tu nu le-ai practicat, dar care şi-aui verificat veridicitatea.
În acest sens, în anii 581-682 SUN SI MIAO spunea într-una din lucrările sale QIAN JIN YAO FANG – „1000 de remedii de mare valoare” că: „cei care folosesc acupunctura şi deloc medicamentele sau cei care folosesc medicamentele şi deloc acupunctura sunt medici inferiori. Cel care cunoaşte şi acupunctura şi medicamentele este cu adevărat un medic bun”.

4. Care sunt situaţiile în care acupunctura poate fi contraindicată?

Este necesar ca întotdeauna să se facă o evaluare corectă a stării generale a pacientului pentru a lua o decizie bună, altfel poate să apară în mod artificial riscul insuccesului acestui tratament, contribuind la discreditarea metodei în sine. De aceea, ţin să subliniez importanţa fiecărei etape de diagnostic pentru stabilirea momentului şi perioadei optime de aplicare a tratamentului acupunctic.
Ca şi contraindicaţii relative putem cita :
– tratamentul cu anticoagulante, ultrasunete.
– tratamentul cu citostatice,
– tratamentul după un post prelungit (când se înregistraează o scădere a metabolismului energiei Ying Qi pe meridianele Yiang Ming şi Tui Focau.)
– în cursul unei furtuni violente, ce poate crea o perturbare între energia exterioară şi cea a organismului,
– în stările de beţie (când apare o reacţie modificată a organismului la stimulare) – singurul punct indicat este VG 26.
– După raporturi sexuale recente (când se mobilizează energia ancestrală Zung Qi).
– După o spaimă, acces de mânie (când energia Shen este în stare de instabilitate)
– După o călătorie lungă ce necesită schimbarea fusului orar (trebuie o perioadă de readaptare de cel puţin 24 de ore),
– După un efort intens prelungit, recent (când se mobilizează energia Wei)
– O pierdere mare ponderală cu stare de epuizare,
– Pierederi hidroelectrolitice mari (prin transpiraţii excesive, diaree etc.),
– După o hemoragie mare, în special post – partum,
– Unele puncte sunt de asemenea formal contraindicate pentru înţepare, de exemplu: S12, S30, VG17, VG22, VG24, V8, V9, etc.

Unele din punctele acestea pot fi utilizate, cu prudenţă în indicaţii majore. Aici putem încadra gravidele şi copiii, la care acupunctura nu este contraindicată, ci numai alegerea punctelor ce urmează să fie folosite, trebuie foarte minuţios selectate.

5. Care pot fi reacţiile adverse, incidentele sau complicaţiile tratatentului acupunctic ?

– Lipotimia, care poate să apară în cursul şedinţei de acupunctura, este un incident ce poate ţine de starea emoţională a pacientului sau de o mobilizare prea rapidă a unor mecanisme de reglare (aceasta anticipează un răspuns terapeutic bun, în general).
– Blocarea acului (În unele cazuri în care acul depăşeşte 3-4 cm adâncime, este prins puternic în ţesutul muscular, datorită spasmului. Degajarea lui poate surveni spontan sau prin masarea musculaturii).
– Ruperea acului (când sunt folosite ace de proastă calitate),
needles– Sângerare (Înţeparea apunctelor după o tehnică corectă, poate fi urmată de sângerare uşoară ce poate fi stopată prin presiune locală cu un tampon de vată îmbibat în alcool. Pacientul trebuie liniştit explicându-i-se că resorbţia sângelui, subcutanat, se va face progresiv în câteva zile, fără alte consecinţe),
– Arsuri locale uşoare în cazul utilizării moxelor.
Complicaţii pot să apară în cazul utilizării unor tehnici incorecte sau nerespectării contraindicaţiilor, ca de exemplu :
– înţeparea unui organ sau a unei cavităţi,
– infecţii locale sau sistemice (prin nerespectarea regulilor elementare de asepsie sau prin înţeparea punctelor în apropierea unor zone edemo sau prezentând infecţii locale cutanate). Pentru aceasta, tehnica de introducere a acelor în punctele de acupunctură trebuie să fie aseptică şi rezervată strict medicinei.
– Sângerări mari în ţesutul subcutanat într-o articulaţie sau într-o cavitate naturală pot să survină la bolnavii cu hemofilie sau alte tulburări de coagulare.

6. Care sunt etapele diagnosticului şi ale tratamentului acupunctic ?

Diagnosticul anatomo-funcţional de tip accidental reprezintă o etapă obligatorie pe baza căreia se stabileşte indicaţia pentru tratamentul cu acupunctură. Uneori bolnavul prezintă o serie de tulburări neîncadrabile în afecţiunile clasice, indicând un dezechilibru energetic neajuns în stadiul lezionar. Alteori, chiar dacă boala a ajuns în stadiul lezionar, complexul simptomatologic trebuie interpretat atât în sens anatomo-funcţional, cât şi în sens energetic. Acesta din urmă permite individualizarea tratamentului prin adaptarea unei formule generale de puncte la fiecare caz în parte. Aplicarea profilactică a acupuncturii presupune cunoaşterea tipului constituţional şi temperamental al individului care indică vulnerabilitatea unei loji energetice la agresiunile interne sau externe, predispoziţia pentru un anumit tip de tulburare.
Tehnica de diagnostic are ca obiective finale următoarele:
– precizarea tipului de afecţiune cu care avem de a face Yang sau Yin,
– precizarea lojei energetice afectate sau a axului energetic intensat, ca şi factorul etiopatogenic (endogen sau exogen)
– precizarea energiei primitive şi predominante afectate în cadrul unei boli,
– precizarea meridianelor aflate în dezechilibru şi a tipului acestuia (exces sau insuficienţă).
Un prim pas este culegerea de informaţii asemănător cu medicina occidentală, recurgându-se la:
a) Anamneză,
b) Inspecţie,
c) Anscultaţie,
d) Palpare
e) Aprecierea mirosului şi halenei,
(examinarea paraclinică în medicina occidentală are o poziţie cu totul secundară).

a) Prin anamneză se precizează antecedentele familiale şi personale (informaţii despre energia Zang Qi şi Shen Qi) şi apariţia şi evoluţia simptomelor subiective.
b) Prin inspecţie apreciem aspectul general al bolnavului (tipul constituţional, atitudinea gestică, mersul sau analiza diferitelor regiuni ale corpului (faţă, mână, abdomen etc)) privind culoarea troficitatea, vascularizaţie etc. În medicina tradiţională chineză, inspecţia joacă un rol foarte important aducând informaţii privind starea energiilor fundamentale (Zang Qi şi Shen Qi). În acest sens, trebuie analizat foarte atent fiecare pacient din momentul intrării în cabinet, mersul, modul cum deschide uşa, cum se aşează, gestica, expresia feţei, a privirii, timbru vocii, debitul verbal.
c) Anscultaţia joacă un rol mai puţin important decât în medicina occidentală, aici ne referim mai mult la timbrul vocii, debitul verbal etc.
d) Palparea deţine un rol deosebit de important, uneori decisiv în stabilirea diagnnosticului energetic. Ea cuprinde palparea pulsurilor radiale şi periferice, palparea abdomenului, a traectului meridianelor, a punctelor, etc.
e) Aprecierea mirosului transpiraţiei şi halenei aduce informaţii asupra lojii energetice deficitare.
O etapă importantă pentru diagnostic, o poate avea examinarea limbii. S-a constat că 60% dintre bolnavii prezentând o afecţiune medicală sau chirurgicală, limba are aspectul modificat. Aici trebuie examinată constituţia, mobilitatea, culoarea ţesutului lingual, depozitul lingual. Examenul limbii aduce informaţii preţioase pentru claisificarea unei tulburări în raport cu cele 8 reguli diagnostice: Yang-Yin, exces – insuficienţă, căldură – frig şi interior – exterior. O etapă obligatorie şi de neînlocuit în stabilirea diagnosticului energetic o are palparea pulsurilor. Pe o lungime de 5 cm, în şanţul radial, deasupra încheieturii mâinii, se găsesc amplasate pe cele două mâini, cele 12 pulsuri reprezentând cele 12 meridiane principale, cuprinzând cele cinci organe cavitare (Fu) şi cele 5 organe parenchimatoase (Zang) precum şi meridianele vase – sex (pericard) şi Trei Focare. Cele două meridiane unice, Vasul Suvernor şi Vasul de Concepţie nu fac parte din marea circulaţie a meridianelor şi nu au o localizare la nivelul pulsurilor.
Starea energetică a celor 12 meridiane corespunzând celor 12 pulsuri poate fi notată cu unul, două sau trei minusuri sau plusuri, exprimând diferitele grade de insufucienţă sau exces energetic.
Fiecare puls are 28 de caracteristici (nuanţe), zece sunt mai uşor de apreciat, ele putând fi asociate două câte două (unul exprimând un exces energetic (Yang), altul o insuficienţă energetică (Yin)). În mare, ele se referă la frecvenţa, amplitudinea şi consistenţa pulsurilor.
Diferenţele între unele tipuri de puls sunt foarte mici, depinzând foarte mult de medicul care face palparea. În acest sens, transmiterea informaţiei unei alte persoane nu este posibilă.
Ceea ce este important este încadrarea pulsului într-o categorie ce indică exces (puls Yang) sau insuficienţa (puls Yin).
Pentru realizarea formulei terapeutice, alegerea punctelor trebuie să îndeplinească următoarele obiective:
– să deschidă vasul extraordinar de care depinde afecţiunea,
– să cuprindă puncte la distanţă, alese conform opoziţiei; puncte de parte opusă (de parte stângă în afecţiunile de partea dreaptă; în partea inferioară în afecţiunile din partea superioară a corpului etc.),
– punctele energetice ale meridianelor interesate,
– puncte simptomatice (referitor la afecţiunea prezentă),
– puncte cu acţiune segmentală (pe meridianele ce traversează regiunea interesată),
– puncte legate de agravarea simptomatologiei în diferite condiţii,
– puncte locale (în special în afecţiunile ),

Pentru a realiza o reechilibrare energetică a organismului, trebuie, deci, un diagnostic tradiţional amănunţit, precum şi cunoaşterea etiopatogeniei şi fiziopatologiei tulburării respective.

Alegerea acelor pentru tratament trebuie să fie potrivită persoanei tratate şi zonelor înţepate.
Pentru punctele situate pe faţă sau extremităţi, la copii, se folosesc de regulă ace mici cu lungimi de 2-3 cm şi grosime de 0,20 mm; pentru persoanele musculoase sau pentru puncte aflate la 3-4 cm adâncime, se folosesc ace lungi de 10-15 cm şi cu grosimea de 0,30 mm.
Alegerea acului trebuie făcută şi în raport cu acţiunea energetică urmărită: pentru depresie, acul trebuie să fie mai gros, important pentru introducerea lui rapidă, dintr-o singură mişcare, până la adâncimea dorită; alteori pentru tonifiere sunt indicate ace mai subţiri.

Înainte de utilizare, acele trebuie inspectate, înlăturându-le pe cale îndoite, boante etc.
Sterilizarea este obligatorie şi făcută în aşa fel încât, la utilizarea lor, să se evite atingerea părţii ce urmează a se introduce în ţesut.
(voi face aici o mică paranteză referindu-mă la întrebări pe care mai mult de 80% din pacienţii mei mi le-au adresat, dacă au cutia lor proprie cu ace, dacă şi le cumpără, dacă sunt de unică folosinţă ş.a.)
Din experienţa avută, înclin pentru folosirea acelor din argint cu dimensiuni între L=3, 5, 15, 25, 30 mm cu o grosime de G = 0,18 – 0,20 mm, iar sterilizarea se face în cabinet la căldură uscată de 180 grade.
Şi am să spun şi de ce: pentru că responsabilitatea actului medical, în întregime, revine medicului. Cred (şi experienţa mea şi-a spus cuvântul) în calitatea acelor de argint şi am siguranţa în sterilizarea pe care o realizez în cabinet (şi care este verificată regulat). Ce încredere aş putea avea într-o cutie cu ace adusă de un pacient (s-a făcut corect sterilizarea ?, transportul ? etc).
Pe lângă acestea, posibilitatea de transmitere prin acele de acupunctură a unei boli infecto-contagioase, consider că este nulă. În primul rând, sunt ace pline, nu tubulare (ca acele de seringă), deci nu poate rămâne conţinut , iar, în al doilea rând, de la un pacient la altul.

Dar să trecem şi peste acestea, considerându-le până la un punct normale (spun până la un punct, pentru că un medic care îşi asumă responsiabilitatea actului medical nu poate face ceva care să rişte viaţa pacientului său) şi să trecem la şedinţa propriu-zisă de acupunctură:
– poziţia bolnavului: cel puţin prima şedinţă, trebuie făcută culcat (existând posibilitatea lipotimiei).
Bolnavul trebuie culcat cu faţa în sus, respectiv, jos, în funcţie de punctele utilizate. Când este necesară folosirea concomitentă a punctelor situate pe aproape toate regiunile corpului, poziţia cea mai convenabilă este cea şezând pe o canapea sau scaun fără spătar.
– mânuirea acelor : este o adevărată artă; presupunând respectarea unor timpi şi manevre precise în funcţie de efectul terapeutic dorit; mai întâi se face localizarea corectă a punctului, urmată de masarea zonei ce urmează a fi înţepată, având ca scop „chemarea energiei” către zona respectivă. În acelaşi timp, bolnavul trebuie liniştit, sfătuit să respire calm, să se relaxeze sau se distrage atenţia la cei fricoşi.
– mâna stângă trebuie să joace un rol important, fie în sprijinirea şi direcţionarea acului introdus cu mâna dreaptă, fie în pregătirea locului ce urmează a fi înţepat (apăsarea cu unghia a punctelor mai dureroase, întinderea pielii etc.)
– introducerea acelor în ţesuturi poate fi făcută perpendicular pe piele sau sub un unghi mai mult sau mai puţin ascuţit. Sau acul este introdus aproape paralel cu pielea, în tehnica „de transmisie” în care acul urmează traectul meridianului pe o lungime de câţiva centimetri.
– direcţia de orientare a vârfului acului va fi:
– în tonifiere – în direcţia de curgere a meridianului,
– impotriva sensul de curgere a meridianului,
– în calea obţinerii unui echilibru energetic între 2 meridiane, acele vor fi direcţionate pe aceeaşi axă, vârfurile lor primindu-se unul pe altul.
– profunzimea înţepăturii: punctele de acupunctură se găsesc la o profunzime variabilă, în general între 2 şi 35 mm; aceasta variază şi în funcţie de regiunea corpului, exemplu: la nivelul feţei, extemităţilor = 1-3 mm, la şolduri, torace, mai mare.
– primele puncte stimulate sunt cele locale, apoi punctele la distanţă.
– timpul cât acele sunt lăsate pe loc variază mult, în medie 30 minute şi mai mult. Primăvara şi vara, acele pot fi scoase mai devreme; iarna şi toamna, mai târziu.
– numărul punctelor stimulate, la fel variază şi ele; punctele energetice induispensabile trebuie să fie puţine la număr, punctele locale pot fi mai numeroase.
– senzaţia de acupunctură.

În timpul introducerii acelor apare senzaţia numită „sosirea energiei la vârful acului”. Aprecierea subiectivă a acestuia are la bază stimularea de receptori superificali şi profunzi ce sunt responsabili de senzaţia de căldură, presiune, amorţeală, greutate, durere care iradiază etc. Alteori, bolnavul are senzaţia de ameţeală, transpiraţii, paloare.

Moxibustia presupune stimularea punctelor, tehnică foarte veche datând din secolul VI î.e.n.
Aceasta este o tehnică specifică de tonifiere constând într-un conglomerat de plante.
Folosirea acelor de acupunctură pentru stimulare nu poate evita un anumit grad de dispersie, chiar atunci când tehnica utilizată este cea de tonifiere. Din acest motiv, atunci când efectul urmărit este cel de tonifiere, tehnica folostiă trebuie să fie de moxibustie.

Moxibustia se poate realiza prin:
– conuri de moxă, de mărime variabilă (1-3 cm cubi) ce vor fi aplicate pe punctele de acupunctură,
– bastoane de moxă ce se aprind la o extremitate şi se ţin la 2-4 cm distanţă de punctul stimulat, până ce zona respectivă devine hiperemică,
– moxibustia indirectă a unui punct, ce interpune între punct şi moxă un material particular.
Efectul particular de stimulare a punctului prin căldura degajată de moxă a fost pus în legătură cu o anumită lungime de undă a radiaţiei emisă de arderea ei. După cum reiese din cercetările de laborator (prof. Ionescu – Tîrgovişte, – ing. Prună), radiaţia emisă de arderea moxei are o lungime de undă de 9.000 A, apropiate de ce emisă de laserele cu diodă semiconductoare (9.040 A) şi ceva mai mare de cea emisă de laserul cu Hc-Nc (6.320 A)

Pentru bolnavii care m-au întrebat dacă este bine să facă baie pe perioada tratamentului, pot spune că o piele curată ne ajută pe amândoi să avem un efect bun şi să evităm complicaţiile.

7. Care sunt avantajele acupuncturii ?

Ca un rezumat a ceea ce am spus până acum, reţin că acupunctura, ca şi orice altă metodă medicală, fie ea clasică sau tradiţională, nu îşi atribuie calităţile unei terapii perfecte şi atotcuprinzătoare – pentru că nu există aşa ceva.
În schimb, având în vedere carcterul non invaziv şi net superior oricărei alte metode în tratamentul antialgic, antiinflamator, creşterea imunităţii, îmbunătăţirii circulaţiei, echilibrarea neuro – psihică şi altele, efecte pe care, nu eu, ci o întreagă civilizaţie ni le-a demonstrat, cred în valabilitatea şi superioritatea acestei metode. Şi nu cred că un medic care palpează „pulsurile” în medicina tradiţională este inferior unui medic care „ia” pulsul radial în cadrul medicinei clasice.

8. De ce este necesară o simbioză a tot ceea ce înseamnă medicina pentru a obţine un rezultat bun?

Deci nu putem avea un echilibru energetic dacă nu vom ţine cont şi de:
– alimentaţie,
– existenţa unei infecţii bacteriene sau micotice,
– colecţii purulente etc.
Energiile fundamentale (denumite aşa pentru că de ele depinde formarea, cât şi evoluţia ulterioară a unei noi fiinţe) sunt energii moştenite, conţinute în structura cromozomilor şi având provenienţă atât maternă, cât şi paternă.
Aceste două energii: Zong şi Shen, ulterior, pentru a se manifesta şi întreţine funcţiile organismului, au nevoie de un aport de energie exogenă. Acestea din urmă, numite şi energii de întreţinere, cuprind: energiile Ying, Wei, energia ciclică exogenă şi Xue.
Toate au origine externă reprezentată de energia cosmică (Yang) adusă pe calea respiratorie (pulmonară şi cutanată) şi de energia terestră (Yin) adusă pe cale digestivă, adusă sub forma apei şi a alimentelor.
Energia cosmică (Yang) cuprinde întregul mediu fizic în care noi existăm, întreaga masă de radiaţii naturale înconjurătoare care ajung în contact cu organismul şi care constituie adevărate alimente (= nutriţie fizică – energetică) fără de care viaţa nu ar fi posibilă.

echilibruDe aceea, este important să cunoaştem modificările presiunilor atmosferice, a radioactivităţii, magnetismului ş.a. ce au influenţat sau pot influenţat starea de echilibru energetic a organismului în patologii diverse ca: boli inflamatorii, neuro-psihice, respiratorii, cardio-circulatorii etc.
O a doua componentă a energiei cosmice (Yang) este energia inspirată care se referă la oxigenul adus prin respiraţie şi indispensabil metabolismului celular (la aceasta mai putem adăuga ionii atmosferici).
Cu fiecare respiraţie, energia este propulsată în mediane, pe o distanţă foarte bine stabilită.
În natură, nu există alimente exclusiv Yang sau exclusiv Yin, ci numai predominant Yang şi predominant Yin.
O dietă echilibrată trebuie să respecte, în primul rând, un raport echilibrat Yang -Yin. De aici, şi importanţa stabilirii dietei unui bolnav, în funcţie de patologie, vârstă, condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, starea neuro-psihică, fizică etc., dar în nici un caz sub forma unei diete restrictive absolute. Este foarte important a se face un aport alimentar optim, care să cuprindă toate principiile nutritive necesare proceselor energetice specifice fiecăreia din cele 5 loji energetice, deci tuturor ţesuturilor corpului.
Restricţiile alimentare vor viza numai anumite stări induse de o patologie ca de exemplu: vom elimina alcoolul, grăsimile, tot ce poate suprasolicita funcţia hepatică, când acesta este afectat, sau conţinutul de glucide va fi redus în cazul diabetului, alimentele bogate în acid uric vor fi reduse sau eliminate în cazul bolnavului de gută ş.a.m.d.
Deci fiecare dietă se va stabili în funcţie de starea structurală, funcţională, energetică a organismului, individualizată după caz, sub nicio formă reguli generale.

Inteligenţa celui care coordonează dieta constă tocmai în capacitatea de a adapta raportul şi cantitatea acestor principii alimentare în funcţie de starea de sănătate sau boală, de cheltuielile energetice individuale (efort fizic sau intelectual, starea psihică etc). În condiţii de stres, este preferabil să nu se consume nimic, deoarece după cum spunea Ştefan Fodor într-o lucrare din 1861 „toată tulburarea dinaintea mâncării, cât şi îndată după mâncare, pot face şi cele mai bune şi mai uşoare bucate în otravă de boală şi de venin”. Trebuie să avem în vedere, de asemenea, cantitatea şi calitatea alimentelor. Se ştie că stomacul se foloseşte la 3-4 ore după ingerarea alimentelor, deci ar trebui ca, la interval de 4-5 ore să ingerăm ceva (pentru a avea şi o secreţie bazală a stomacului, uniformă). Deci, în decursul unei zile, aproximativ între 6-7 dimineaţa şi 6-7 seara, ar trebui să avem în medie 4 mese pe zi.
Ca şi repartiţie a alimentelor în cursul unei zile, menţionez că dimineaţa putem să ne permitem (în limitele patologiei sau stării de sănătate existente) cantităţi mici şi de lipide proteine etc. Cu cât înaintăm spre seară, trebuie să lăsăm loc alimentelor uşoare (zarzavaturi, peşte slab etc.) pentru că organismul intră în stare de repaos, iar consumul energetic este redus la întreţinerea doar a metabolismului bazal.
Alături de dietă şi calitatea aerului inspirat, în cadrul tratamentului acupunctic mai putem asocia:
– fitoterapia,
– hormonoterapia,
– masajul terapeutic,
– exerciţii fizice de întreţinere,
şi orice altă metodă ce aparţine medicinei clasice (exceptând cazurile de contraindicaţii pe care deja le-am citat) toate în funcţie de starea de sănătate / boală a individului.
Toate metodele medicale (fie ele clasice sau alternative) se pot asocia într-o măsură mai mare sau mai mică; totul este ca rezultatul final să fie un bun echilibru energetic al organismului şi o stare de bine a pacientului.